Nu voi dezbate aici subiectul controversat al măștilor de protecție care au devenit obligatorii acum pentru spațiile publice închise și chiar un accesoriu în vogă, cu tendința de a fi stilat, de lux.
Vă provoc să intrați într-un joc mult mai relaxant, unul de recunoaștere pe baza datelor primite treptat.
Pentru început, vă spun „Pământ la orizont!”. Așadar, vorbim despre un loc sau, avansând puțin, vorbim despre Ea.
Potrivit vechilor cronici, s-a născut primăvara (în martie 421). Pe jumătate orientală și pe jumătate occidentală, pe jumătate uscat și pe jumătate apă, cu un picior în Europa și cu celălalt alunecând printre mărgăritarele Asiei, s-a autointitulat Serenissima. S-a înveșmântat în aur. A avut propriul calendar, conform căruia anul calendaristic începea în 1 martie, iar zilele începeau seara. Avea o semeție solitară și emana o senzație de izolare. S-a învăluit de vrajă și mister tot mai mult. Părea a fi la granița dintre ciudățenie și basm.
În timp, s-a schimbat mult. A evoluat ca o societate amfibie aparte, ușile decorate ale vilelor ei deschizându-se direct spre ape. Bogăția și forța ei păreau a fi de sorginte divină, pe vremea când era considerată cea mai importantă putere maritimă. Măreția ei își trăgea seva din așezarea ei geografică, făcând legătura, în mod natural, între Răsărit și Apus. A devenit una dintre minunile fascinante ale lumii, stăpână peste Marea Adriatică și estul Europei. S-a transformat în cel mai flamboaiant loc. Dar, mai presus de orice, a rămas un oraș al apelor. Acolo începea splendidul Orient.
Era un paradis al parfumurilor, al mirodeniilor, al mătăsurilor, al țesuturilor cusute cu fir de aur, al smaraldelor, al domurilor strălucitoare, al rubinelor și al altor bunuri. Era ca un cufăr de comori.
Câteva secole, și-a păstrat eleganța și fastul. Apoi, și-a consumat energia în numeroase conflicte, pierzându-și supremația. În ultimul secol de independență, a fost cel mai exuberant oraș al plăcerilor lumești, o continuă sărbătoare, un bal mascat și carnavaluri lipsite de inhibiții. Acolo, nimic nu era prea îndrăzneț, prea scandalos sau prea indecent.
Consumată de un hedonism febril, era privită din exterior ca un leu singuratic. În timp, varianta excentrică și neconvențională s-a acoperit cu prozaic și modern. În zilele ei de glorie, a fost un simbol al modernității. Pentru unii, a rămas o ciudățenie care continuă să-și poarte podoabele.
Fapt este că măreția ei dăinuie și astăzi. Ea a fost și rămâne un fenomen: un oraș-stat, cu o limbă proprie (plină de forme contrase și distorsiuni bizare), o aglomerare de state, o metropolă-labirint împânzită de canale și alei, un muzeu sau o expoziție grandioasă în aer liber, decantată în măreție. Continuă să fie senzuală și plină de povești (multe create special pentru tine), de particularități enigmatice, de paradoxuri și mistere.
Poetul englez Lord Byron cu a sa „nebunie afectivă”, amorezul Cassanova și curajosul explorator Marco Polo sunt doar câteva nume care te duc cu gândul la Ea – o bijuterie cu aer marin.
Regina Adriaticii a fost declarată cel mai romantic oraș din lume și a fost inclusă în patrimoniul universal în 1979.
Vechiul oraș lacustru își etalează minunățiile, splendorile teatrale, însuflețit de un vechi afrodiziac: succesul. Pe unii îi atrage cu o forță năucitoare, pe alții – într-un mod resemnat. Fapt este că, în ultimii zeci de ani, a fost invadat de turiști din întreaga lume, unii simțindu-se personaje din poveștile locului.
În timp, acest petic de pământ cucerit de ape și-a descoperit noi meniri. Astfel, se numără printre cele mai frumoase locuri unde se țin conferințe, printre centrele pentru studierea artelor și a tehnicilor de conservare, o scenă pentru spectacole de toate tipurile.
Sticlăria și oglinzile ei valoroase, dantela, obiecte de artă și bijuterii, numeroase povești și legende, un labirint de straduțe înguste și pitorești, locuri deschise care par a fi un studio foto, măști de carnaval sau artistice, peisajul colorat al caselor cu storuri din lemn, podurile, gondolele și vaporașele, basoreliefurile, arhitectura inconfundabilă, porumbeii, muzica/serenadele, arta, spiritualitatea, panoramele încântătoare, balcoanele încărcate cu flori, încăperi mari și candelabre vechi precum clădirile, insulițe care respiră în tihnă, oamenii boemi și prietenoși – toate sunt elemente definitorii ce amintesc de atmosfera unică pe care o are, făcând din Ea locul în care îți dorești să revii ca într-o magie în care mângâierile brizei marine te răsfață.
Și dacă spun Piața San Marco, Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor, Podul Rialto, cartierul San Polo, Canalul Grande și Accademia, Insulele Murano, Burano și Torcello, atunci i-am deconspirat identitatea, negreșit.
Cu aroma timpurilor trecute și a celor contemporane, cel mai curios lucru al Ei este ea însăși, cu sau fără mască: Veneția – muzică și poezie, un nou suflu, o stare de exaltare, o purificare a receptorilor olfactivi.
Simte energia și vibrația incredibilă a acestui loc spectral, arhaic și idilic, cu o natură parcă dualistă: apă și pământ, un trecut bogat și un viitor... necunoscut!
Simte parfumul său autentic, păstrat nealterat peste arcul timpului, precum o picătură de suflet, o creație fascinantă, un suvenir olfactiv și senzația că te topești în ploaie!
Arome de fructe (prune, nuci de cocos, smochine, zmeură), lemn de santal și mosc se ascund sub masca perfectă a unui chihlimbar atractiv – un parfum centenar: Venice 1920.
Comments